Despre noi

duminică, 10 mai 2009

Ziua asistenţilor medicali

In fiecare an, la 12 mai, se marchează şi se sărbătoreşte pe întreg globul, ziua asistenţilor medicali.
Iniţial, această zi a fost una de comemorare a celebrei Florence Nightingale, considerată deschizător de drumuri în profesia de asistent medical. Până la ea, asistenţii medicali erau consideraţi persoane nepregătite, bune pentru orice fel de munci în domeniul sănătăţii, adesea chiar umilitoare.
Născută în 1820 la Florenţa, Florence Nightingale s-a remarcat în timpul războiului din Crimeea (1853-1856), când a întocmit un raport despre metodele medicale primitive şi condiţiile de viaţă dificile cu care se confruntau asistenţii medicali pe front.
In 1860, cu fondurile câştigate pentru serviciile aduse, ea a deschis o şcoală de asistenţi medicali pe lângă spitalul londonez "Saint Thomas". Infiinţarea acestei şcoli a fost primul pas în pregătirea de specialitate a asistenţilor medicali.
Florence Nightingale a devenit în 1907 prima femeie din Marea Britanie decorată cu Medalia de Merit pentru serviciile sale.
De la Florence Nightingale şi până astăzi lucrurile au evoluat extrem de mult, profesia de asistent medical devenind o profesie demnă şi respectată, clar definită atât metodologic cât şi legal, având propriile paliere de pregătire ce merg până la nivelul universitar. Un rol deosebit de important în obţinerea acestui statut a revenit Ordinului asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali din România, care, atât la nivel central cât şi prin filialele sale judeţene, a reprezentat şi reprezintă singura organizaţie ce promovează şi susţine în faţa statului şi a societăţii româneşti, interesele profesionale ale asistenţilor medicali.
Spre deosebire de toate celelalte profesii din domeniul sănătăţii, asistenţii medicali sunt singurii profesionişti care se află non-stop, 24 de ore din 24, în imediata apropiere a bolnavului. Această situaţie facilitează o mai bună înţelegere a bolii şi a bolnavului, facilitează exercitarea profesiei, dar se transformă şi într-o obligaţie profesională de a acorda bolnavului îngrijiri continue şi de calitate.
Şi mai e ceva: indiferent cât de calificaţi vom fi, cât de riguros vom aplica cerinţele şi rigorile ştiinţei medicale, recomandările şi indicaţiile medicilor, niciodată nu ne vom fi dus datoria până la capăt dacă nu ne vom apleca asupra bolnavului ca asupra unei persoane, a unui om ce are propriile nevoi şi limite, uneori exacerbate de starea de boală în care se află. Dacă vom înţelege OMUL bolnav din faţa noastră, vom ştii întotdeauna să ne tratăm pacientul. Modul şi mediul în care vom administra tratamentele şi procedurile medicale vor influenţa în mod direct evoluţia procesului de vindecare, vindecare pentru care bolnavul ni s-a încredinţat nouă.

Felicitări tuturor colegelor şi colegilor asistenţi medicali pentru rezultatele bune obţinute până acum, mult succes în activitatea deloc uşoară a acestui an, şi fireşte, un călduros
LA MULŢI ANI!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu